banda cu text curgător pentru diverse mesaje

CATEGORII

BRANDS

PRET

Pret - slider
4 — 712

Fulgi de săpun de Marsilia pentru spălarea rufelor (fără parfum, hipoalergeni)

65 lei

Cantitate: 750 g
Preț / 1 g: 0,09 lei

Categorie:

Livrare gratuită
>250 lei București
>300 lei în țară

Artizani savonieri încă de la 1828, Rampal Latour realizează săpunuri de Marsilia de cea mai înaltă calitate, după metoda tradițională marseieză. Săpunul este transformat în fulgi fini care curăță impecabil țesăturile atât în mașina de spălat cât și în cazul spălării manuale. Datorită conținutului ridicat de glicerină naturală, țesăturile rămân moi la atingere.

Fără antigeni sau ingrediente sintetice, fulgii de săpun naturali spală hainele în aşa fel încât odată spălate, acestea nu irită nici cea mai sensibilă piele, nici cea a bebeluşilor.

Este detergentul perfect pentru întreaga familie. Fulgii de săpun pot fi folosiţi pentru spălarea hainelor albe sau colorate, a hainelor din lână şi mătase, dar şi a hainelor pentru bebeluşi.

  • Fără parfum, realizați din 100% uleiuri vegetale, ideali pentru piele sensibilă. Fulgii de săpun au un parfumul tipic al săpunului de Marsilia.
  • Spală orice fel de țesături la modul cel mai delicat iar glicerina emolientă din conținut, prezentă în mod natural în săpunul de Marsilia, are efectul de balsam. Fulgii sunt astfel ideali și pentru țesăturile fine.
  • Pot fi folosiți la orice temperatură atât în mașina de spălat cât și pentru spălarea manuală a rufelor (peste 40°C fără diluare; la temperaturi sub 40°C este necesară diluarea lor în apă caldă)
  • Fulgii de săpun de Marsilia sunt foarte fini și rezultă din fabricarea săpunului după metode tradiționale, dar cu eco responsabilitate – în procesul de fabricație Rampal Latour folosește de 7 ori mai puțină energie, de 4 ori mai puțină apă și conservă pe tot parcursul procesului glicerina naturală. Fulgii de săpun sunt certificați Ecocert Greenlife.
  • Conținut pentru 50 spălări la mașina de spălat

Instrucţiuni de folosire:

Pentru maşina de spălat rufe – spălare la temperaturi de min. 40°

Luați o mână de fulgi (20g = 2 linguri) pe care îi mărunțiți în palmă și îi presărați direct în cuva mașinii, peste rufe. Ulterior clătiți mâinile. 

Pentru maşina de spălat rufe – spălare la temperaturi mai mici de 40°

Puteţi folosi fulgii de săpun și la temperaturi mai mici. Trebuie doar să diluați 20g de fulgi într-un pahar cu apă fierbinte, până obţineţi un amestec omogen. Turnați apoi conținutul direct în cuva mașinii, peste rufe.

Pentru spălare manuală

Fulgii de săpun pot fi folosiţi şi pentru a spăla hainele manual, fără a afecta fibrele materialelor.

Se folosește 1 lingură de fulgi de săpun pentru fiecare 5 litri de apă. Dizolvați fulgii într-un pahar cu apă fierbinte până obţineţi un amestec omogen, adăugaţi apoi lichidul peste hainele aflate deja la înmuiat. După spălare, se clătesc bine.

Îndepărtarea petelor

Pentru îndepartarea petelor puteţi folosi săpunul organic de Marsilia de la Rampal Latour. Înainte de spălare, se umezește porțiunea pătată și se aplică săpunul de Marsilia. Se lasă să acționeze câteva minute, apoi se introduc hainele în maşina de spălat.

Adăugaţi propriul parfum

Dacă doriţi ca hainele să aibă un parfum anume, adăugaţi împreună cu fulgii de săpun câteva picături de ulei esenţial (ex: lavandă, lămâie etc.) în maşina de spălat în locul rezervat balsamului de rufe. Totuşi, ţineţi cont de faptul că până şi uleiurile esenţiale 100% naturale pot irita pielea foarte sensibilă.

Foarte important – separaţi hainele albe de cele colorate.

Informaţii generale – economisiţi apă şi energie

Stiaţi că dacă spălaţi la 30° folosiţi cu 60% mai puţină electricitate decât dacă spălaţi la 40° (şi de 7 ori mai puţină electricitate decât la 95°)? Şi că un program scurt foloseşte cu 28% mai puţină apă decât unul lung?

Cu fulgii de săpun puteţi folosi cu uşurinţă un program scurt la 30°, fără pre-spălare. 

Fulgii de săpun protejează pielea, dar şi mediul înconjurător.

• 92% săpun uscat concentrat din uleiuri 100% naturale, certificate RSPO (Roundtable on Sustainable Palm Oil)

• 0% aditivi artificiali pentru spălarea hainelor colorate

• 0% parfum sintetic

• 0% agenţi de curăţare sintetici

• 0% parabeni, EDTA, conservanţi

• 0% agenţi de spumare care poluează mediul înconjurător

Ambalajul fulgilor este realizat din hârtie reciclabilă și biodegradabilă. Aceasta păstrează fulgii la modul optim, favorizând procesul de uscare naturală a acestora.

Sodium Palmate, Sodium Cocoate, Aqua (Water), Glycerin, Sodium Chloride, Sodium Hydroxide. Uleiul de palmier este obtinut prin RSPO (Roundtable on Sustainable Palm Oil), retea dedicata prevenirii defrisarilor si care respecta dezvoltarea durabila. Sapun uscat concentrat, din uleiuri pur vegetale, apa (mai putin de 10% atunci cand produsul este ambalat).

Despre RAMPAL LATOUR

Săpunurile Rampal Latour se realizează în regiunea Provence încă din 1828 după reţete tradiţionale bine păstrate şi sunt până astăzi o garanţie a calităţii şi a autenticităţii. Varietatea de săpunuri cuprinde o gamă de îngrijire cu esenţe fine din Provence şi o serie organică certificată. Aceste săpunuri hidratează pielea, răsfăţând-o cu miresmele unice ale regiunii, graţie uleiurilor şi esenţelor din plante ce poartă amprenta unor creatori celebri de parfum din Grasse. 

Istoria Rampal Latour

În 1828 Pierre Rampal este meşter săpunar la manufactura Court-de-Payen din Marsilia, cel mai puternic centru de producţie a săpunului, oraş renumit pentru calitatea produselor sale încă din 1650. Este o perioadă interesantă în istoria săpunului. După 20 de ani în care săpunul produs din ulei de măsline s-a bucurat de un succes extraordinar, diminuarea acestei materii prime îi forţează pe producători să găsească noi ingredienţi pentru fabricarea de produse de înaltă clasă. Încep să importe şi să experimenteze cu uleiuri de arahide, rapiţă, palmier sau cocos.

Jacques Rampal, fiul lui Pierre va continuă tradiţia familiei. La 1850 îl găsim producând săpunuri tot în Marsilia. Pe acelaşi drum va merge şi fiul său, Pierre Rampal. In 1885, acesta se mută de la Marsilia la Salon şi lucrează la fabrica de săpun Gounelle. În 1900 este distins cu medalii de aur la Expoziţia Universală de la Paris pentru săpunul său de Marsilia intitulat «La Côte d’Azur». Tot în aceeaşi perioadă Salon devine renumit ca primul centru de manufacturare a săpunului după Marsilia. Accentul tot mai puternic pus pe nevoia de igienă, susţinut de primele campanii publicitare din epocă face ca treptat săpunul să devină un produs indispensabil.

În 1907, Pierre Rampal împreună cu cei doi fii ai săi, pune bazele fabricii de săpun RAMPAL-FILS. Între 1920 -1927 fabrica funcţionează sub numele de Rampal Frères, fiind condusă de François Rampal şi  fratele său Jacques. După 1927 e redenumită G. Patou şi produce sub marca înregistrată «le policier». În 1935 începe producţia mini-săpunurilor de toaletă. În 1940 René Rampal preia conducerea fabricii de la unchiul său, iar în 1950 i se alătură sora lui Germaine. Numele fabricii se schimbă în Rampal-Jeunes şi în 1951 se lansează producţia şamponului PATOU.

Treptat, manufacturile de săpun încep să se confrunte cu competitori redutabili în persoana producătorilor străini de detergenţi, un produs care, odată cu utilizarea pe scară tot mai largă a maşinilor de spălat, începe să fie tot mai folosit de consumatori, în ciuda avertismentelor ecologiştilor că detergenţii conţin ingredienţi chimici poluanţi ce pot ataca pielea sensibilă. Ca urmare a acestui fapt, în 1948 mai găsim doar nouă fabrici de săpun deschise în Salon, între ele şi Rampal Jeunes.

În 1960 fabrica devine Savonnerie Rampal Patou. Producţia se diversifică treptat, se lansează mini-săpunurile cu parfum natural, iar în anii 80 Rampal ajunge să producă inclusiv fulgi de săpun pentru rufe şi săpunuri lichide pentru îngrijirea corporală.

În 2004 se reînfiinţează Savonnerie Rampal Patou în centrul oraşului Salon. Aflat la vârsta de 87 de ani, René Rampal îi transmite cunoştinţele sale lui Jean-Louis Plot. În 2005 se produc deja săpunuri sub marca înregistrată «Rampal Latour», iar în 2008 se lansează prima gamă de săpunuri organice. Sunt redescoperite săpunurile de Marsilia şi recunoscute efectele lor benefice, atât asupra organismului uman, cât şi asupra mediului.

Savonnerie Rampal Latour, 71, rue Felix Pyat, Salon de Provence, France

www.rampal-latour.com

S-ar putea să îți placă și:

Săpun de Marsilia organic pentru garderobă (neambalat)
8 lei
Detergent de vase LIME
37 lei
Săpun de Alep împotriva petelor
21 lei
Soluţie de curăţat depunerile de calcar din baie – Citrus Zest
36 lei
Soluţie de curăţat universală – Citrus Zest
36 lei

Search For Products

Product has been added to your cart

Caută produse